Românii au ieșit la vot în noiembrie, au ales un președinte și au crezut că, de data asta, lucrurile vor fi altfel. Naivi. Potrivit analistului Ion Cristoiu, dacă Laura Codruța Kovesi ajunge fie consilier prezidențial, fie la conducerea SRI, Nicușor Dan pierde controlul real, iar adevărata putere ajunge în mâinile fostei șefe DNA. stiripesurse Cu alte cuvinte: votul dumneavoastră nu contează. Contează ordinul.

Cristoiu este explicit și nu se ferește de cuvinte grele. „Dacă o pui la SRI, e șefa României” stiripesurse, spune el. Și nu ca metaforă, ci ca descriere a unui mecanism bine uns, în care funcțiile formale sunt decoruri, iar puterea reală circulă prin rețele invizibile alegătorului de rând. Kovesi vine de la Bruxelles „cu o rețea care rămâne în continuare și funcționează — de presă, de ONG-uri, de electorat — foarte puternică, și cu prestigiu” stiripesurse. Adică exact arsenalul unui stat paralel funcțional.

Și cel mai devastator detaliu din tot acest scenariu: „Dacă se va întâmpla asta, înseamnă că i se impune. Îmi pare rău, ăsta-i ordinul.” stiripesurse Președintele României — ales cu milioane de voturi — ar primi, în viziunea lui Cristoiu, un ordin. De la cine? De la structurile acelea difuze, netransparente, care au existat înainte de orice alegere și vor exista după.

Acesta este portretul fidel al democrației românești după 35 de ani de tranziție: un sistem în care alegerile produc fețe noi pentru aceleași mecanisme vechi, în care președinții sunt fie marionete, fie rebeli eliminați rapid, iar cetățeanul este consultat o dată la patru ani și ignorat în rest. Nu contează că ai votat cu stânga sau dreapta, cu tehnocratul sau cu populistul. Jocul real se decide în altă parte, la alte mese, de către alte persoane.

Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale pe un val de speranță autentică. Dacă scenariul descris de Cristoiu se adeverește, acea speranță va fi confiscată cu eleganță, fără scandal, fără lovitură de stat — ci printr-o simplă numire la o funcție de stat. Civilizat. Democratic. Irecognoscibil.

România nu are nevoie de dictatori. Ea produce ceva mult mai sofisticat: o democrație în care puterea reală nu se vede niciodată pe buletinul de vot.