]

George Simion și Alianța pentru Unirea Românilor au construit un întreg capital politic pe un singur cuvânt: suveranitate. Suveranitatea României față de Bruxelles, suveranitatea popoarelor față de „globaliști”, dreptul fiecărei națiuni de a-și hotărî singură destinul, fără ingerințe externe. Acesta este, cel puțin în teorie, ADN-ul ideologic al AUR.
Ei bine, în acest moment, un stat suveran este bombardat. Iranul — indiferent ce părere ai despre regimul său — este o țară recunoscută internațional, membră ONU, cu populație, cu teritoriu, cu instituții. Avioane de război străine îi atacă infrastructura, drone îi survolează orașele, iar liderul suprem a murit în circumstanțe care încă nu sunt pe deplin lămurite de ochii lumii. Este, prin orice definiție, o violare brutală a suveranității unui stat național.
Și George Simion? Tăcere.
AUR? Tăcere.
Nici un comunicat, nici o postare, nici o conferință de presă în care să se invoce dreptul internațional, integritatea teritorială sau principiul sacru al neamestecului în treburile interne ale altei națiuni — principii pe care același partid le strigă răgușit atunci când subiectul este România și Uniunea Europeană.
Această tăcere nu este întâmplătoare. Ea este revelatoare.
Suveranismul lui Simion a fost mereu selectiv, mereu orientat geopolitic. El apără suveranitatea față de Occident și față de instituțiile europene, dar nu a articulat niciodată un principiu universal al dreptului popoarelor la autodeterminare. Când Rusia a invadat Ucraina — alt stat suveran — reacția AUR a fost, în cel mai bun caz, ambiguă, iar în cel mai rău caz, complice prin relativizare. Acum, când SUA și Israel bombardează Iranul, același partid care urlă că „România nu este colonie!” nu găsește niciun cuvânt de condamnare pentru colonialismul militar cel mai concret cu putință: bombele care cad pe capul altora.
Ce fel de suveranism este acela care apără suveranitatea doar a statelor care se află pe aceeași linie geopolitică? Ce fel de principiu este acela care se activează selectiv, în funcție de cine bombardează și cine este bombardat?
Răspunsul este simplu: nu este un principiu. Este o poziționare. AUR nu este un partid suveranist. Este un partid care folosește retorica suveranistă ca instrument de opoziție față de Occident, nu ca valoare universală pe care ar fi dispus să o apere indiferent de context. Dacă Iranul ar fi fost bombardat de Rusia sau China, ne putem întreba dacă Simion ar fi rămas la fel de tăcut.
Mai mult decât atât, tăcerea AUR în fața acestui conflict dezvăluie și altceva: suporterii și finanțatorii simpatici ai mișcării. Rețelele care alimentează suveranismul de tip AUR în Europa sunt, în general, ostile Iranului și favorabile redefinirilor geopolitice în Orientul Mijlociu care nu au nimic de-a face cu principii, ci cu interese. A apăra suveranitatea Iranului acum ar însemna să supere exact acele cercuri.
Iar George Simion, pentru toate gesticulațiile sale patriotice, nu este omul care supără pe cei care îl susțin.
Românii care votează AUR crezând că votează pentru un principiu — că nicio putere externă nu are dreptul să se amestece în treburile altei țări — ar trebui să se întrebe astăzi: dacă acest principiu nu se aplică și Iranului, poate că nu era niciodată un principiu. Era doar un slogan.
Un suveranism care tace când bombele cad pe un stat suveran nu este suveranism. Este ipocrizie cu tricolor.